Există peste 200 de specii de trandafiri originare din regiunile continentale și subtropicale ale emisferei. O parte dintre speciile de trandafiri originare din Europa și Orientul Mijlociu stau la baza unui lung șir de hibridizare ce a dat naștere miilor de soiuri cunoscute astăzi, precum Rosa Gallica, Rosa Phoenicia, Rosa Moschata etc.
Prin amestecul caracteristicilor specifice speciilor sălbatice și nenumărate combinații, a rezultat o paletă extraordinară a ceea ce cunoaștem azi ca fiind diversitatea florilor de trandafiri. Astfel, au apărut soiuri specific pentru ceaiuri, precum cele care conțin mirosuri și arome fructate de zmeură sau anason, dar și soiuri special cultivate pentru florării.
Trandafirul și lavanda sunt două plante de referință menționate în textele lui Avicenna (980 – 1037), unul dintre cei mai importanți medici, astronomi, gânditori și scriitori de origine musulmană. Avicenna sau Ibn Sina este considerat tatăl medicinei modern timpurii: cele mai renumite lucrări ale sale sunt Cartea Vindecării (o enciclopedie filosofică și științifică) și Canonul Medicinei (o enciclopedie medicală, devenită ulterior un text medical standard în multe universități medievale, utilizat până în 1650).
Avicenna a fost primul care a distilat cu succes trandafiri!
Acesta a conectat informații și cunoștințe medicale de la fizicieni greci, chinezi și ayurvedici. Interesul său pentru medicina pe bază de plante și studiile despre plante și beneficiile pe care le oferă acestea corpului și psihicului uman au dat naștere unor descoperiri foarte importante.
Simțul mirosului este singurul conectat direct cu sistemul limbic al creierului, cel care controlează emoțiile și amintirile noastre.
Sistemul limbic este conectat și la partea din creier care controlează ritmul cardiac, modelele de respirație, nivelul de stres, nivelul și oscilațiile hormonale, precum și tensiunea arterială.
Așa că gândiți-vă la mirosul trandafirilor ca un element de ajutor în procesul de relaxare. De altfel, uleiul essential de trandafir este adesea utilizat în SPA-uri, pentru aromoterapie, iar în cultura asiatică, mirosul este corelat cu chackra inimii.
Știați că pentru obținerea uleiului din petale de trandafiri se utiliza în vechime tehnica numită HIDRODISTILARE, pe care astăzi o cunoaștem precum tehnica de DISTILARE PRIN ABUR?
Acest process presupune ca aburul din apa fierbinte să fie trecut prin materia primă timp de 60 până la 105 minute, ceea ce duce la eliminarea a mare parte din compușii volatile aromatici care se află în petalele acestor flori. Condensul produs în procesul de distilare conține atât apă, cât și substanțe aromatice, condens care este stabilizat cu ajutorul unui balon florentin. Acesta permite separarea ușoară a uleiurilor parfumate din apă, deoarece uleiul va pluti în partea de sus a distilatului, lăsând în urmă distilatul apos. Apa colectată de la condens, care reține câțiva compuși și uleiuri parfumate din materia primă se numește hidrozol. Este adesea vândută pentru uz comercial. Hidrozolii cei mai cunoscuți sunt apa de trandafir, apa de lavandă și apa de flori de portocal.
”Alambicul alchimiștilor este instrumentul care a permis parfumierulor extragerea spiritului plantelor și obținerea unui alcool de calitate superioară.”, spune Octavian Coifan în cartea sa ”Parfumul. Mica enciclopedie”
Alambicurile folosite pentru procesul de distilare al petelelor de Rose Taif sunt asemănătoare celor inventate de Avicena: florile sunt plasate direct în contact cu apa din interiorul alambicului, fără a se folosi un grătar care să separe florile de apă (așa cum se face prin tehnica de distilare cu abur). Este nevoie de 12.000 de flori de trandafir pentru a produce doar 10 grame de ulei esențial care valorează mai mult de 1.000 de lire sterline.
Alambic dintr-un manuscris medieval
Alambic (vas de distilare) din zilele noastre
TRANDAFIRUL și fațetele sale floral-răcoritoare
Trandafirul este floarea utilizată preponderant de toți parfumierii, însă sunt doar câteva soiuri pe care le regăsim în creațiile olfactive: Rosa centifolia (Franța, Italia, Maroc) și Rosa damascene (Bulgaria, Anatolia, India). Utilizarea în parfumerie a trandafirului vine in 3 forme: ulei volatile, concret de trandafir și absolut de trandafir.
ROSA CENTIFOLIA
Cunoscut sub denumirea de ”Trandafir de Mai” (Rose de May), acest soi crește preponderant in Grasse, Franța. Plantele de Rosa Centifolia produce flori în luna mai și sunt culese dimineața devreme, deoarece în acest interval orar are un caracter olfactiv aparte: emană un miros suav de miere în care se ascunde o tușă olfactivă, caldă, de piper. Producția unui întreg an de Rosa centifolia este mai mică decât producția pentru o singură zi de ”Trandafir Bulgăresc”, spune maestrul parfumier Roja Dove în carte asa ” The Essence of Perfume”.
ROSA DAMASCENA
Cunoscut și ca ”Trandafir de Damasc” sau "Trandafirul Bulgăresc", acesta este cultivat în Bulgaria și este principalul tip de trandafir pe care îl regăsim în parfumeria de azi. ”Trandafirul de Damasc” este cultivat și în țări precum Turcia și Maroc, însă uleiurile obținute nu sunt la fel de rafinate precum cele produse din petale de trandafiri cultivați în Bulgaria.
În categoria ”trandafirilor speciali” este important să menționăm Rose Taif și Rosa Rugosa.
ROSE TAIF
Provide dintr-o regiune din Arabia Saudită numită Taif și este practic un trandafir de Damasc (Rosa Damascena) care crește în munți, la mare altitudine, într-un microclimat care afectează parfumul florilor de trandafir. Deși este similar în miros cu varianta obținută de la Rosa Damascena, uleiul essential de Rose Taif are o particularitate de notă mai proaspătă.
ROSA RUGOSA
Este o plantă ornamentală, originară din Japonia, N-E Chinei, Coreea și S-E Siberiei, dar și SUA (Massachusetts, Boston Harbor). Rosa Rugosa este cunoscută și sub numele de ”Beach Rose” (trandafirul de plajă) deoarece crește pe dunele de nisip ale plajelor. Mirosul acestei plante este dulce-floral.
Mai multe informații despre trandafiri găsiți în seminarul online ”Parfumuri si trandafiri - Discutie LIVE cu Artizanii Olfactivi” pe care îl regăsiți AICI