Înapoi la listă

PARFUMURI DE POVESTE

GIN FIZZ – cocktail sau parfum?

Vă invităm să degustați un GIN FIZZ.Sau poate să îl testați olfactiv?

Deci, ce facem? Îl bem sau îl punem pe piele? Desigur, amândouă !

Rețeta de cocktail este simplă: gin, suc de lămâie și zahăr, agitate bine împreună cu câteva cuburi de gheață. Le turnăm apoi într-un pahar elegant și le „desăvârșim” cu puțină apă minerală.

Gata! Ne-a ieșit! Mi-nu-nat!

- Hmm...dar cum ar fi să purtăm un Gin Fizz?

- Cocktailul?

- Nuuuu!

- Parfumul!




Gin Fizz este o creație apărută la jumătatea secolului trecut și a revoluționat preferințele purtătorilor de parfumuri. Acesta a fost dedicat celei care a câștigat în anul 1955, Oscarul pentru rolul principal din filmul “The Country Girl”.

Cine este oare această femeie misterioasă, sursă de inspirație pentru parfumul Gin Fizz?

Să mai încercăm cu câteva indicii…

În anul 1955, o nouă stea capta atenţia întregului mapamond, prin apariţia ei captivantă din filmele lui Alfred Hitchcock şi ale lui John Ford. Jucând magistral alături de James Stewart şi Cary Grant, ea reuşea să reprezinte cu eleganță, strălucirea elitei americane.

În onoarea frumuseţii ei extraordinare și a șarmului electrizant ce o caracteriza, celebrul parfumier Henri Giboulet a creat pentru Casa Lubin un produs care a marcat următorii zece ani ai industriei olfactive: un parfum foarte chic, strălucitor şi proaspăt, ce o evoca atât pe ravisanta actriță, cât și cocktail-ul în vogă din acel an în toate barurile aristocrate din Paris: Gin Fizz.

Ați intuit despre ce personaj hollywoodian este vorba? Desigur, despre nimeni alta decât Grace Kelly!

Iar acest parfum, în momentul în care a ajuns în posesia ei, a cucerit-o definitiv. Pentru că era însoțitorul perfect pe platourile de filmare.

Parfumul Gin Fizz venea cu note vesele de bergamotă şi lămâie de Sicilia, mandarină de Messina și fructe de ienupăr. Acestora li se adăugau notele de iris, iasomie, absolut de trandafir, mosc și arome delicate de vetiver și nufăr. Întreaga compoziție creea o explozie de emoții, iar cei din jurul celor care purtau Gin Fizz se simțeau iremediabil seduși și "aruncați" prin cele mai versatile trăiri.