Înapoi la listă

Istoria mănușilor parfumate: o călătorie în Grasse

Oricine poate să realizeze un parfum frumos, dar ideea este să creezi un parfum care are suflet.”, spunea Edmond Roudnitska, unul dintre cei mai de renume parfumieri din lume, care a compus unele dintre cele mai elocvente parfumuri pentru Casa Dior, alături de însuși Christian Dior.

Cum s-a născut parfumul?


Parfumurile și utilizarea acestora datează de la începutul timpului, dezvoltându-se alături de civilizațiile lumii. Se pare că nașterea parfumului s-a produs în Orientul Mijlociu, în jurul anului 7000 î.Hr., de când datează primele obiecte considerate vase de parfum și cosmetice. Aceste civilizații au folosit diverse odorante, în principal rășini și au fost utilizate pe scară largă încă din 4000 î.Hr. în fumigații ritualice.

Drumul parfumeriei a început cu milenii în urmă, iar ceea ce numim azi ”parfum” este diferit de ceea ce foloseau strămoșii noștri, când amestecurile de uleiuri aromate aveau în primul rând rol de vindecare a rănilor sau a diverselor afecțiuni, apoi cel cosmetic și de înfrumusețare.

Astăzi, când vorbim despre parfum ne gândim la Franța, iar centrul parfumeriei este fără îndoială Grasse și regiunile care compun frumoasa Coastă de Azur, denumită și Riviera Franceză.

Grasse

Parfumul este cel care ne poate ajuta să călătorim orinde ne dorim, fiind capabil să ne transporte mintea și sufletul departe. Rafinamentul pe care îl cunoaștem astăzi în parfumerie se datorează și francezilor, iar în Franța sunt cele mai apreciate școli din acest domeniu.

Însă Franța nu este locul de geneză al parfumurilor. Datorită multor descoperiri istorice și arheologice, se consideră că parfumeria s-a născut în Egiptul Antic. Universul parfumeriei, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, a avut de parcurs un drum lung, plin de căutări și descoperiri neașteptate.

Religia și medicina au avut un rol important în dezvoltarea acestui domeniu. Experimentele făcute de-a lungul mileniilor de alchimiști, vraci, farmaciști, medici....încă din vremuri străvechi parfumul a însoțit umanitatea. Am putea zice că s-a dezvoltat intrinsec alături de civilizațiile lumii, pentru că în fiecare colț de pe Terra există evidențe ale civilizațiilor care au folosit elemente parfumate fie în scop religios, fie în scop medicinal. 

Cum a devenit Grasse centrul parfumeriei?

Înainte de a fi centrul parfumeriei așa cum este astăzi, cu școli prestigioase și laboratoare complexe de producție esențe și arome, Franța a fost un punct important pe harta producției mănușilor parfumate.

Prin intermediul traseelor maritime, negoțul a prosperat pe mai multe paliere și a fost facilitată astfel și comunicarea ingredientelor parfumate, a condimentelor aromate și, implicit, a descoperirilor din acest domeniu. Și ne referim la perioade de timp extinse, pe sute de ani, chiar milenii.

În Evul Mediu, Grasse s-a specializat în tăbăcirea pieilor naturale. Materia primă obținută în Grasse era adesea exportată către Genova sau Pisa și considerată secole de-a rând un material de foarte bună calitate. Însă avea un mare neajuns: mirosea tare neplăcut, respingător, iar mănușile fabricate din această piele nu erau pe placul nobilimii.

Se zice că prima pereche de mănuși din piele parfumată i-a fost oferită Regelui Franței, Henri al II-lea, de parfumierul adus din Florența de Caterina de' Medici. Ulterior, produsul a căpătat notorietate la Curtea Regală și în întreaga societate a acelor vremuri. Aceasta este una dintre legende.

În ciuda acestui fericit demers, impozitele mari pentru negoțul cu piele și o concurență acerbă cu piața din Italia au produs un declin pentru industria pielăriei din Grasse. Motiv pentru care producătorii de pielărie din Franța au avut două opțiuni: fie își închideau complet afacerea, fie își transferau activitatea de manufactură exclusiv către producția de parfumuri.

În secolul al XVII-lea, exista un adevărat proces de implicare comercială a mai multor țări în producția mănușilor: se spune că cele mai apreciate mănuși erau cele create din piele tăbăcită în Spania, tăiată și parfumată în Franța, iar apoi cusută în Anglia. Măiestria fiecărui tip de meșteșug era apreciată la rang de artă, astfel încât produsul final să fie o adevărată podoabă care să înnobileze purtătorul.

Mănuși din sec. al XVII-lea

Geneza parfumării mănușilor poate fi ușor pierdută în negura timpului

Dacă pornim pe firul lui Renato Il Fiorentino, parfumierul personal al Caterinei de Medici relocat în Franța,  se pare că tradiția parfumării mănușilor vine de fapt pe filiera Italiei și se afla în Franța datorită marchizului Muzio Frangipani numit și Don Ceasare Frangipani (potrivt thetimes.com.uk ). 

Muzio Frangipani, descendet al unei vechi familii romane, locuia la Paris când a creat o pulbere formată din mosc, civet, rădăcina măcinată de iris și alte câteva ingrediente pentru a ascunde mirosul neplăcut al materiei prime din care erau făcute mănușile din piele.  Despre acest amestec se spune că a fost folosit și de Caterina de' Medici pentru a masca anumite mirosuri neplăcute din Palatul Fontainebleau.

Unele surse susțin că cel care a creat cu adevărat prima formă de parfumare a mănușilor, a fost parfumierul personal al Caterinei de Medici, pe numele său Renato Il Fiorentino (pentru că provenea din Florența). Însă versiunea lui Frangipani oferă o posibilă legătura între cele două povești.

Se spune că laboratorul lui Renato era conectat printr-un pasaj secret care ducea în camerele reginei, astfel încât elixirele și poțiunile preparate să nu fie interceptate. Datorită lui Renato, Franța a devenit rapid unul dintre punctele centrale ale Europei unde se fabricau parfumuri și produse cosmetice.

Interesant este că Muzio Frangipani s-a aflat la curtea franceză lui Carol al IX-lea - fiul Caterinei de Medici. Ar fi greu de presupus că cei doi parfumieri italieni nu s-au cunoscut și nu au comunicat între ei. Ceea ce face foarte plauzibil ca gloria lui Renato să se extindă mult dincolo de experimentele sale aromate și că toate creațiile olfactive de la curte să nu fie exclusiv rezultatele lui Renato.

Muzio Frangipani poate fi considerat un „parfumier fantomă”, deoarece prin creațiile olfactive ale nepotului său - Mercurio, se poate face o legătură între praful prin care Muzio Frangipani aroma mănușile și evoluția ulterioară a acestui ritual. Mercurio, nepotul lui Frangipani, a creat „Amour’s sights” și „Frangipan” Eaux. 

Curând, obiceiul de a parfuma mănușile a devenit unul comun la curtea lui Ludovic al XIII-lea (s-a folosit chiar și termenul „mănușa lui Frangipani”). Oameni special instruiți aveau sarcina și meseria de a aromatiza aceste accesorii ( meserie care 30 de ani mai târziu, în 1656, au fost încadrată legal și recunoscută oficial în breasla de meserii).

Iar apoi Louis al XIV-lea, Regele Soare, a oferit către breasla de mănușari brevetul ‘Les Statuts des Maitres Gantiers Parfumeurs’. Din acel moment această industrie a căpătat un avânt fantastic, atât în Franța, cât în străinătate.

Astfel, în secolul al XVIII-lea, manufacturierii francezi au dovedit că pot produce integral mănușile: de la tăbăcirea pieilor, la croitul și parfumatul acestora și până la cusutul armonios al detaliilor. Iar mitul ”mănușilor perfecte” tăbăcite în Spania, croite în Franța și cusute in Anglia nu mai era valabil.

Mănuși de mătase din Franța - 1700-1725

Mănuși de mătase din Franța - 1700-1725

Vă întrebați oare cum se realiza acest proces de parfumare a mănușilor?

Erau două metode: fie prin înmuierea lor cu o soluție aromatică, fie prin frecarea lor cu o pastă sau o ceară aromată, atât în interior cât și în exterior.

Parfumarea mănușilor nu a fost niciodată o sarcină ușoară, iar producătorii au obținut acest lucru printr-un proces lung și delicat. După mai mulți pași și încercări, Simon Barbe, unul dintre cei mai faimoși mănușari-parfumieri din Paris, a spus că a obținut „mănuși care miros a flori naturale” (1699).

Pentru a obține acest rezultat, pielea era mai întâi tratată până când i se elimina mirosul neplăcut al acesteia. După multe spălări repetate, pielea era cufundată într-o baie de parfumuri: o apă special parfumată, cu esențe la modă. După ce acest pas era încheiat, materia primă era tăiată, cusută și vopsită.

Prima casă care a început să aromatizeze mănuși în mod industrial a fost Galimard, fondată de Jean de Galimard în 1747 în Grasse, Franța.

Să călătorim cu gândul în Grasse cu ajutorul parfumurilor..

Ingredientele rare cultivate în zona Grasse, precum lavandă, iasomie, trandafir, floare de portocal și mimoză sălbatică, au adus câștig acestei regiuni și au încununat-o cu titlul de “capitală a parfumului”.

Astăzi aici se recoltează peste 27 tone de iasomie, iar în Grasse și satele vecine există peste 70 de companii producătoare de flori și ierburi aromate.

Când spunem Riviera Franceză, mintea noastră zboară romantic către imagini cu rochii diafane, pălării de paie, eșarfe vesele, dungi bretone, espadrile și mult alb în vestimentație. Însă, în plan olfactiv, am putea avea oareșice dileme în a alege parfumul care să ilustreze fidel atmosfera acesteia.

Recomandarea noastră ar fi să purtați un tricou cu dungi negre sau albastre, o pereche de jeans și încălțări comode….iar ținuta să o potriviți cu un parfum care să ne transporte departe…pe câmpurile și dealurile din Grasse.

Gândindu-ne la Grasse, am pus astăzi două parfumuri pe piele:

1. Eau du Sud: este construit pe arome de busuioc, verbină, patchouli, licheni de stejar și multe citrice efervescente. Notele de bergamotă, mandarină și lime din Persia dau instant o senzație de energizare.

Vesel și volubil, parfumul Eau du Sud, creat de GOUTAL Paris, pare că te duce înapoi în amintiri, într-o zi de vară, la amiază, când ești în vacanță și te bucuri de odihnă, de relaxare, de o plimbare. Vântul adie ușor și îți mângâie pielea, chipul, iar aerul e plin de arome pe care nu știi cum să le identifici: amestecul dintre oakmoss, patchouli, verbină și busuioc sunt cele 4 ingrediente combinate armonios astfel încât purtătorul să aibă impresia de natură, de verdeață, de răcoare….și de visare! 😊

2. Gris Clair: multă lavandă și miros de miere dulce, catifelată. Plus o doză generoasă de frankincense în bază. Îti poți imagina câmpuri infinite de lavandă, la amiază, într-o zi de vară. Pălăria de soare este cel mai bun prieten…și parcă e încorporat chiar și mirosul paielor uscate în acest parfum. Și al drumului nepavat, din pâmânt, pe care te plimbi și privești cerul, copacii din depărtare, iarba verde care crește pe lângă drum, poate și câteva case în depărtare, ce par uitate acolo din alt timp. Totul într-o liniște deplină care lasă zumzetul albinelor să se facă auzit.

Gris Clair este o creație a casei Serge Lutents.


Scris de Alexandra Moraru
Data: 21 Mai 2020